Fiind cu câțiva prieteni la masă am început să le povestesc despra câtă mobilă din lemn de plop se făcea acum ceva ani în România. De fapt, încă se mai face. Unul dintre ei a fost foarte mirat să audă că din plop, acel lemn din care pe vremuri se făceau linguri și copăi, se face mobilă și chiar una foarte frumoasă. Mirarea lui mi-a dat ideea acestui articol, fiind convinsă că mai sunt și alții care nu știu multe despre lemnul de plop și la ce poate fi el folosit.

Așa cum am spus, lemnul de plop era folosit în trecut pentru a face linguri, tocătoare de bucătărie și copăi, fiind un lemn moale, ușor de prelucrat cu unelte de mână. Și acum sunt mulți meșteșugari care-l folosesc pentru a-și ciopli produsele. Moda mobilei din plop a venit din Italia, fiind specifică centrului Italiei. Ea a copiat vechile modele ale stilului “arte povera” – stil apărut în secolul al 19-lea, specific oamenilor simpli, fără sculpturi poleite și alte astfel de detalii. Stilul mobilei simple a revenit în Italia în anii ’70, sub aceeași denumire de arte povera. Este o mobilă cu un design simplu, linii drepte, făcută din masiv de plop și foarte frumos finisată.

lemnul de plop
sursa foto: sarracinomobili.it

Am să revin la această mobilă, dar până atunci să vă spun câte ceva despre lemnul de plop. Este specific zonei temperate din Europa și Asia. Plopul (populus tremula) este o specie repede crescătoare, cu un trunchi drept care crește până la 20-25 m înălțime, iar diametrul poate ajunge la 3-4 m.

lemnul de plop
sursa foto: teratrees.com

Din punct de vedere al structurii, este un lemn cu fibră dreaptă și structură uniformă, cu duramen brun deschis și alburn galben pal până la alb, neexistând o delimitare clara între cele doua zone.

lemnul de plop
sursa foto: wood-database.com

Porii sunt destul de mulți, medii ca mărime, răspândiți în tot inelul anual fără a avea un desen specific.

lemnul de plop
sursa foto: wood-database.com

Lemnul de plop se prelucrează ușor atât manual cât și cu mecanic. În plopul de la noi, care crește mult in soluri nisipoase, se găsește uneori nisip care, la prelucrare, mai deteriorează sculele. La uscare are tendința să se curbeze. Fiind moale are o rezistență scăzută la smulgerea cuielor și creează probleme la șlefuire, fiind necesară slefuirea cu hârtie abrazivă mai fină decât la alte specii (200-220).

lemnul de plop
sursa foto: alibaba.com

Plopul este folosit la obținerea placajului și al plăcilor de PAL, la obținerea hârtiei, pentru a face cutii de bijuterii sau decorative,

lemnul de plop
sursa foto: abocamuseum.it

coșuri impletite,

lemnul de plop
sursa foto: paperlynen.com

linguri, platouri rustice pentru servit, boluri

lemnul de plop
sursa foto: lupuldacicblogg.wordpress.com

si mobilă stil arte povera.

lemnul de plop

Acum aceasta mobilă nu mai este mobila oamenilor simpli și săraci. Pot spune chiar dimpotrivă. Este o mobilă foarte frumos lucrată, din lemn masiv, având feronerie de calitate. Pentru a da senzația de mobilă simplă sertarele sunt “lemn pe lemn”, nu au ghidaje mecanice.

lemnul de plop
sursa foto: artlegnosrl.com

Uneori, pentru a-i crește rezistența este combinat cu tei sau tulipier. Din cauză că este foarte afânat poate absorbi culoarea diferit iar aspectul să nu fie foarte uniform. Dar pentru unii tocmai acesta este farmecul.

lemnul de plop
sursa foto: fatua.net

Pentru cei care doresc o mobilă mai uniformă sunt finisaje speciale[1] pentru plop care uniformizează aspectul în câteva etape, astfel că la final se obține o mobilă foarte uniformă și mătăsoasă.

Mobila arte povera se face atât pentru living și dormitoare,

lemnul de plop
sursa foto: arredamento.it

cât și pentru baie și bucătărie.

lemnul de plop
sursa foto: cucinedesignmontebelluna.it

Finisajul pentru cele din urma este făcut cu materiale care rezistă la umiditate[2].

Încă se face mobilă arte povera la noi. Sunt fabrici care reușescvsa facă adevărate bijuterii, atenția la detalii fiind punctul lor forte.

lemnul de plop

Plopul nu este un lemn care spune foarte multe atunci când privești o bucată nefinisată. În schimb atunci când designul si finisajul sunt bine alese, se obține o mobilă deosebită care chiar merită numele de “arte povera”, dar cu accent pe artă pentru că săracă este departe de a fi. 🙂

Sursa: Revista din lemn